- 44 vizualizări
La 7-8 noiembrie 2024, cercetătorii Institutului de Zoologie au participat la un șir de evenimente, organizate de Universitatea de Stat în Moldova cu scopul de a pune în valoare rezultatele științifice și, totodată, de a marca Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare, sărbătorită anual la 10 noiembrie.
Sărbătoare a debutat cu o expoziție, la care Institutul de Zoologie a prezentat un șir de lucrări editate în ultimii ani și distincții obținute la saloanele de inventică și cele de carte.
Însă evenimentul, care a adunat cei mai numeroși cercetători, a fost conferinţa ştiinţifică naţională cu participare internaţională ,,Integrare prin cercetare şi inovare”. Cercetătorii Institutului de Zoologie, fiind reprezentați de dr. Natalia Borodin, dr. Elena Iurcu-Străistaru, dr.hab., mem.cor. Elena Zubcov, dr.hab. Dumitru Bulat, dr.hab. Ștefan Rusu și dr. Alina Larion, și-au prezentat lucrările în cadrul secției „Științe exacte și ale naturii”, atelierul „Biologie și ecologie”, panelul 2.
În continuare, la 8 noiembrie, a avut loc Gala Performanțelor în Cercetare – 2024, care a făcut totalurile participării USM la saloanele de inventică și de carte din anul curent. De menționat că în anul 2024 Institutul de Zoologie și-a prezentat lucrările la Salonul Internaţional de Invenţii „Geneva Inventions”, ediția a 49-a, Salonul Internațional de Invenții și Antreprenoriat Inovativ (Chișinău), Expoziția Europeană a Creativității și Inovării „Euroinvent”, ediția a 16-a (Iași), Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, ediția a 10-a (Timișoara), Expoziția Internațională de Inovație și Transfer Tehnologic „Excellent Idea”, ediția a 3-a (Chișinău). La saloanele de carte de la Chișinău și Iași au fost prezentate, în temei, monografii publicate în ultimii 3 ani.
Dr. Lucia Bilețchi