Muzeul Complexelor Faunistice Fosile din Moldova a fost fondat în anul 1976 de către prof. C.N. Negadaev-Nikonov şi prof. A. David. Colecţia cuprinde câteva zeci de mii de piese ce aparţin diferitor grupuri de animale şi plante – vestigii ale străvechiului trecut de pe teritoriul republicii. În vitrinele muzeului sunt expuse câteva sute de exponate aparţinând mamiferelor, păsărilor, reptilelor, peştilor, moluştelor, altor vietăţi, mai cu seamă din Epocile Neogenă şi Cuaternară (circa ultimele 20 de milioane de ani din istoria Pământului). Sunt expuse piese de unicat, de valoare excepţională pentru ştiinţă, inclusiv holotipuri ale speciilor noi pentru ştiinţă, descrise după materialele colectate pe teritoriul republicii.
O mare parte din expoziţia muzeului este rezervată reprezentanţilor a mai multe Complexe faunistice fosile, fiecărui complex revenindu-i o anumită porţiune cronologică (în milioane sau mii de ani) din timpul geologic, cu reprezentanţii tipici fiecărui complex. Aceste Complexe sunt caracteristice nu numai pentru teritoriul Republicii Moldova dar şi pentru sud-vestul Europei de Est iar două din ele – Moldovian (4,2-3,5 mln ani) şi Tiraspolian (800-400 mii ani) pentru teritoriul Europei. Un loc deosebit în aceste complexe le revine pieselor de vertebrate, atât terestre cât şi marine (balene, foci), acestea fiind reprezentate prin variate părţi ale scheletului (cranii, mandibule, dinţi, oase) şi reflectând o varietate sistematică extreme de bogată pentru fiecare complex faunistic.
În acest muzeu sunt expuse standuri pe care sunt indicate localităţile republicii cu principalele Monumentele geologo-paleontologice, imagini cu reconstrucţiile diverselor animale şi paleolandşafte din trecutul geologic. Muzeul are un aspect ştiinţific dar este vizitat de elevi, studenţi şi publicul larg. Aici au loc excursii şi întruniri ştiinţifice de diferit rang, inclusive internaţionale. Excursiile reflectă problemele diversităţii evoluţiei vieţii pe Pământ, importanţa fosilelor în cunoaşterea legităţilor dezvoltării lumii organice, despre trecutul geologic al republicii, despre importanţa ştiinţifică şi practică a fosilelor.