- 181 vizualizări
În perioada 29-31 iulie 2020 s-a desfășurat Salonul Internațional de Invenții „INVENTICA 2020”, ediția a XXIV-a. Evenimentul a avut loc la Iași, România, fiind organizat, în regim on-line (din cauza pandemiei Covid-19), de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" din Iași și de Institutul Național de Inventică, Iași.
550 de invenții au fost prezentate la Expoziția Internațională de Invenții „INVENTICA 2020” de către cei peste 120 de participanți, universități, institute de cercetare, companii și inventatori, printre care au fost și invențiile cercetătorilor de la Institutul de Zoologie.
Cercetătorii au avut posibilitatea să participe la Salon cu cereri de brevete de invenție, ce au fost publicate în Buletinul Oficial de Proprietate Intelectuală (BOPI), cu brevete de invenție și cu proiecte de cercetare, care nu au mai fost prezentate în anii anteriori.
Lucrările au fost evaluate de un juriu internațional, iar diplomele/medaliile/cupele au fost transmise prin intermediul rețelei poștale instituției pe care o reprezintă participanții.
Institutul de Zoologie a participat cu 4 lucrări, dintre care 3 au fost distinse cu Diploma de Excelență și Medalia „INVENTICA 2020” „în semn de recunoaștere a înaltei contribuții științifice”:
- Ungureanu L., Toderaș I., Cebotari V., Gheorghiță C., Ungureanu G., Tumanova D. Green Algae Strains – Sources of Biologically Active Substances used in Aquaculture and Apiculture;
- Toderaș I., Rusu S., Savin A., Erhan D., Ciocoi O., Zamornea M., Grosu Gh., Gologan I. Method for the Disinfestation and Supplementary Feeding of Hares;
- Crepis O., Bulat Dm., Usatîi M., Bulat Dn, Șaptefrați N., Usatîi A. Installation for Ecological and Industrial Reproduction of Pelagophilic Fish.
Felicitări și mult succes în continuare!
Ștefan D. Tiron
Serviciul Relații Internaționale