- 72 vizualizări
Ieri, 27 noiembrie 2024, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a înmânat diplomele de doctor habilitat și doctor în științe, conform deciziilor Consiliului de Conducere al ANACEC din 24.05.2024.
Astfel, diplome de doctor habilitat au fost eliberate:
- dnei Svetlana Bacal, cercetător științific coordonator în Laboratorul Entomologie al Institutului de Zoologie, care la 11 martie 2024 a susținut public teza cu tema „Coleopterele saproxilice (Insecta) din Republica Moldova: taxonomie, ecologie, zoogeografie și importanță”, specialitatea 165.04. Entomologie; consultant științific - Galina Bușmachiu, dr.hab., conf.cerc., și
- dlui Serghei Filipenco, Universitatea de Stat Nistreană „T.G. Şevcenco”, or. Tiraspol, care la 26 ianuarie 2024 a susținut public teza cu tema „Биоразнообразие и концептуальные закономерности функционирования бентосных сообществ в Дубоссарском и Кучурганском водохранилищах”, specialitatea 166.01. Ecologie; consultanți științifici – Ion Toderaş, dr.hab., prof.univ., acad., și Elena Zubcov, dr.hab., prof.cerc., mem.cor.
Dna Liubovi Lebedenco, cercetător științific în Laboratorul Hidrobiologie și Ecotoxicologie al Institutului de Zoologie, și-a primit diploma pentru teza de doctor cu tema „Zooplanctonul ecosistemelor acvatice ale Republicii Moldova – diversitatea, structura și funcționarea în dependență de factorii de mediu”, specialitatea 166.01. Ecologie, susținută la 5 aprilie 2024. Conducător științific al tezei a fost Elena Zubcov, dr.hab., prof.cerc., mem.cor., iar consultant științific – Laurenția Ungureanu, dr.hab., prof.cerc., mem.cor.
Felicitări deținătorilor noilor titluri, conducătorilor și consultanților științifici! Finis coronat opus! (lat.) Sfârșitul încununează opera!
Lucia Bilețchi, dr., conf.cerc.