Conferința internațională „Provocările de mediu în bazinul Mării Negre: impactul asupra sănătății umane”

29.09.2020
Conferința internațională „Provocările de mediu în bazinul Mării Negre: impactul asupra sănătății umane”

Cea de-a doua conferință internațională din cadrul proiectului BSB27 MONITOX ¬– „Provocările de mediu în bazinul Mării Negre: impactul asupra sănătății umane” – a avut loc în perioada 23-26 septembrie 2020, fiind organizată de beneficiarul lider al proiectului Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Una dintre sesiunile conferinței a fost organizată în incinta Institutului de Zoologie, fiind moderată de dna mem.cor. Elena Zubcov și dna dr. Lucia Bilețchi. Sesiunea din Chișinău a reunit cei doi beneficiari din Republica Moldova ai proiectului BSB27 – Institutul de Zoologie și Institutul de Geologie și Seismologie.

Ținând cont de situația epidemiologică din țără, în contextul pandemiei COVID-19, sesiunea din Chișinău a întrunit un număr redus de participanți – cca 20 de persoane. Comunicările participanților s-au axat pe conținutul și distribuția substanțelor toxice în sol (dr. Oleg Bogdevici), ape de suprafață (Petru Ciorba, dr. Lucia Bilețchi), organisme vii (mem.cor. Elena Zubcov, dr. Nadejda Andreev), utilizarea organismelor acvatice în aprecierea calității apelor de suprafață (dr. Daria Tumanova, dr. Olga Jurminskaia), căile de conservare a biodiversității ecosistemelor acvatice, supuse impactului antropic (dr.hab. Dumitru Bulat). 

Programul conferinței este disponibil de site-ul proiectului https://www.monitox.ugal.ro/, iar posterele sunt plasate AICI
 

Categorie:
Cuvinte-cheie: