Cercetătorii Institutului de Zoologie au participat la Conferinţa ştiinţifică internaţională „Muzeul şi cercetarea ştiinţifică”, ediția a XXIX-a, Craiova

22.09.2022
Cercetătorii Institutului de Zoologie au participat la Conferinţa ştiinţifică internaţională „Muzeul şi cercetarea ştiinţifică”, ediția a XXIX-a, Craiova

În perioada 15-17 septembrie a avut loc Conferinţa ştiinţifică internaţională „Muzeul şi cercetarea ştiinţifică”, ediția a XXIX-a, organizată de secția de Științele naturii a Muzeului Olteniei Craiova, România. La lucrările conferinței au participat cercetătorii Institutului de Zoologie, care au prezentat 5 lucrări sub formă de comunicări orale și poster. 

Deschiderea lucrărilor conferinței au avut loc în incinta Palatului administrativ al Consiliului județean Dolj, unde  dna Victoria Nistreanu, dr., conf. cercetător, și dna Svetlana Bacal, dr., conf. cercetător, au avut prezentări în plen. Lucrările conferinței au continuat pe secțiuni la secția de Științele naturii a Muzeului Olteniei și în clădirea administrativă a Muzeului Olteniei.

Excursia în teren a avut ca destinație obiectivele naturale și culturale din lunca Dunării (jud. Dolj), printre care Palatul Marincu – Muzeul de Artă și Etnografie din Calafat.

Cercetătorii Institutul de Zoologie colaborează de peste 15 de ani cu secția de Științele naturii a Muzeului Olteniei și au lucrări comune cu colegii de la muzeu. Dl Valeriu Derjanschi, dr. hab., profesor, este membru al comitetului științific internațional al edițiilor conferinței din ultimii ani, iar cercetătorii institutului au prezentat peste 100 de lucrări pentru revista „Oltenia. Studii şi comunicări. Ştiinţele Naturii”.

 

Victoria Nistreanu, dr., conf. 

 

Categorie:
Cuvinte-cheie: