- 86 vizualizări
Un grup de cercetători ai Institutului de Zoologie au participat în perioada 7-9 septembrie 2023 la conferința științifică internațională ”Muzeul și cercetarea științifică”, ediția a XXX-a, organizată de Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova, în colaborare cu Consiliul Județean Dolj. Ediția din anul curent a fost una specială, fiind marcată aniversarea de 100 de ani de la înființarea Secției de Științele Naturii a Muzeului Olteniei Craiova. Cu această ocazie, a fost publicat volumul aniversar ”100 de ani de istorie a științelor naturii la Muzeul Olteniei Craiova: 1923-2023”, oferit în dar fiecărui participant la conferință.
Într-un cadru festiv, în incinta Consiliului Județean Dolj, a fost celebrat un centenar de existență a Secției de Științele Naturii, gazdele și oaspeții evocând trecutul tumultos al muzeului, transformarea în timp și oamenii care au contribuit la crearea și dezvoltarea Secției de Științele Naturii.
Într-un discurs de felicitare, adresat organizatorilor conferinței, dna Laurenția Ungureanu, mem.cor., dr.hab., prof.cerc., director al Institutului de Zoologie, a menționat colaborarea fructuoasă multianuală (2005-prezent) a Institutului de Zoologie cu Muzeul Olteniei Craiova și, în special, cu Secția Științele Naturii, care a permis realizarea investigațiilor comune, schimbul de experiență și de lucrări științifice ale cercetătorilor. Dna director Laurenția Ungureanu a transmis Diploma de gratitudine din partea Institutului de Zoologie, USM, conducerii și colectivului Muzeului Olteniei Craiova în semn de înaltă apreciere a meritelor de excepție în dezvoltarea și promovarea cunoștințelor în domeniul zoologiei și cu ocazia celebrării a 100 de ani de la înființare, dorindu-le noi realizări impresionante și exprimând disponibilitatea pentru o cooperare îndelungată și rodnică. Totodată, a transmis în dar o colecție de carte editată în cadrul Institutului de Zoologie, care va completa biblioteca Muzeului Olteniei Craiova.
În semn de recunoștință pentru colaborarea fructuoasă în domeniul științelor naturii, organizatorii au oferit plachete comemorate unor instituții de cercetare, printre care și Institutului de Zoologie, și medalii comemorative – unor personalități marcante, printre care dna Elena Zubcov, mem.cor., dr.hab., prof.cerc., și dl Valeriu Derjanschi, dr.hab., prof.univ.
Conferința a continuat cu prezentarea lucrărilor, sub formă de comunicări orale și postere, în secțiile Geologie, Nevertebrate, Vertebrate, Ecologie și protecția mediului și o excursie de documentare în Parcul Național ”Porțile de Fier”.
Echipa Institutului de Zoologie al Universității de Stat din Moldova (Laurenția Ungureanu, Elena Zubcov, Lucia Bilețchi, Livia Calestru, Nina Bagrin, Svetlana Bacal, Grigore Ungureanu, Daniela Burduja, Natalia Dibolscaia) aduce sincere mulțumiri organizatorilor conferinței, în special, dlui Florin Ridiche, director al Muzeului Olteniei Craiova, și dlui Aurelian Popescu, șeful Secției de Științele Naturii, pentru buna organizare a evenimentului și atmosfera cordială, de o înaltă ținută academică, întreținută pe parcursul desfășurării acestuia.
Text: Lucia Bilețchi, Laurenția Ungureanu
Foto: Lucia Bilețchi, Andrian Țugulea