Alertă: gândacii la plimbare prin aeroport

11.08.2023
Alertă: gândacii la plimbare prin aeroport

La 7 august 2023, pe rețelele de socializare au apărut imagini și secvențe video care demonstrau prezența unor insecte ”necunoscute” în incinta terminalului de la Aeroportul Internațional Chișinău. Această informație a fost preluată de cercetătorii Laboratorului Entomologie al Institutului de Zoologie, Universitatea de Stat din Moldova, care s-au deplasat la fața locului pentru colectarea probelor. 

Migrația lăcustelor – fenomen unic sau legitate?

07.08.2023
Migrația lăcustelor – fenomen unic sau legitate?

Ortopterele (lăcuste și cosași) formează unul dintre cele mai arhaice grupuri de insecte. Datorită instinctului gregar, ele au capacitatea de a forma stoluri, deplasându-se în zbur unidirecțional. O parte semnificativă a lăcustelor manifestă așa-numita dinamică a populației efemere, când populația are un efectiv mic ani la rând, după care, în condiții favorabile, acesta crește brusc, apoi iarăși scade. 

Anunț al SȘP la specialitatea 165.03. Ihtiologie din cadrul Institutului de Zoologie: Lebedenco Liubovi

28.07.2023
Anunț al SȘP la specialitatea 165.03. Ihtiologie din cadrul Institutului de Zoologie: Lebedenco Liubovi

Joi, 10 august 2023, ora 10.00, pe adresa str. Academiei, 1, sala 352, va avea loc şedinţa Seminarului științific de profil la specialitatea 165.03. Ihtiologie din cadrul Institutului de Zoologie, Universitatea de Stat din Moldova.

Ordinea de zi include examinarea tezei de doctor în ştiinţe biologice a dnei Lebedenco Liubovi cu tema „Zooplanctonul ecosistemelor acvatice ale Republicii Moldova – diversitatea, structura și funcționarea în dependență de factorii de mediu”, specialitatea 165.03. Ihtiologie.

Concursul „Coleopterele xilofage – dăunători ai icoanelor”

05.07.2023
Concursul „Coleopterele xilofage – dăunători ai icoanelor”

În perioada februarie – mai 2023, Laboratorul Entomologie al Institutului de Zoologie, în parteneriat cu revista Natura, a desfășurat concursul „Coleopterele xilofage – dăunători ai icoanelor”. În perioada menționată au fost publicate informații despre coleopterele xilofage care pot fi găsite în icoanele vechi din lemn, aflate în biserici și locuințele credincioșilor ortodocși.

Distincții la Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara - 2023

22.06.2023
Distincții la Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara - 2023

În perioada 15-17 iunie 2023 s-a desfășurat ediția a IX-a a Salonului Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia” din Timișoara, România. Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara (fosta Universitate de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României" din Timișoara) în parteneriat cu Societatea Inventatorilor din Banat.

Institutul de Zoologie a prezentat 2 lucrări, ambele fiind apreciate cu medalii de aur: 

Festivalul Ziua Mediului – 2023

12.06.2023
Festivalul Ziua Mediului – 2023

La invitația Asociației Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Institutul de Zoologie a participat la Festivalul Ziua Mediului, organizat la 10 iunie a.c. în parcul ”Valea Morilor”. 

Conform conceptului organizatorilor, Festivalul Ziua Mediului este  o zi în care comunitatea de mediu se laudă cu activitățile/succesele sale  și informează publicul pe subiecte de mediu într-un cadru confortabil și  prietenos.

Anunț al SȘP la specialitatea 165.02. Zoologie din cadrul Institutului de Zoologie: Nistreanu Victoria

08.06.2023
Anunț al SȘP la specialitatea 165.02. Zoologie din cadrul Institutului de Zoologie: Nistreanu Victoria

Vineri, 23 iunie 2023, ora 10.00, pe adresa str. Academiei, 1, sala 352, va avea loc şedinţa Seminarului științific de profil la specialitatea 165.02. Zoologie din cadrul Institutului de Zoologie.

Ordinea de zi include examinarea tezei de doctor habilitat în ştiinţe biologice a dnei Nistreanu Victoria cu tema „Mamiferele insectivore (Mammalia: Erinaceomorpha, Soricomorpha) din Republica Moldova: taxonomie, morfologie, biologie și ecologie”, specialitatea 165.02. Zoologie.

Anunț al SȘP la specialitatea 165.02. Zoologie din cadrul Institutului de Zoologie: Sîtnic Victor

08.06.2023
Anunț al SȘP la specialitatea 165.02. Zoologie din cadrul Institutului de Zoologie: Sîtnic Victor

Joi, 22 iunie 2023, ora 13.00, pe adresa str. Academiei, 1, sala 352, va avea loc şedinţa Seminarului științific de profil la specialitatea 165.02. Zoologie din cadrul Institutului de Zoologie.

Ordinea de zi include examinarea tezei de doctor în ştiinţe biologice a dlui Sîtnic Victor cu tema „Abordări bioinformatice în cercetarea diversității vertebratelor terestre în Republica Moldova”, specialitatea 165.02. Zoologie.

Conducător ştiinţific: Nistreanu Victoria, doctor în științe biologice, conferențiar cercetător.
 

Abonează-te la