Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare la Universitatea de Stat din Moldova

06.11.2024
Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare la Universitatea de Stat din Moldova

Stimată comunitate academică, distinși cercetători!

În perioada 7-8 noiembrie 2024, Universitatea de Stat din Moldova organizează un șir de evenimente, evidențiate de frumoasa tradiție a comunității științifice din Republica Moldova de a marca în fiecare an Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare, proclamată la 2 noiembrie 2001, în cadrul celei de-a 31 sesiuni a ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO).

Evenimentele organizate în incinta Universității de Stat din Moldova (str. A. Mateevici, 60,  Chișinău) vor demara în ziua de 7 noiembrie 2024 cu vernisarea EXPOZIȚIEI,  desfășurată în holul etajului II al blocului central, USM, între orele 8:30 – 10:00. Expoziția va include realizările științifice de ultimă oră ale cercetătorilor din cadrul institutelor de cercetare și facultăților USM.

PROGRAMUL CONFERINȚEI

Joi, 7 noiembrie 2024
Sala Senatului USM, etaj II, bloc central, orele 10:00 – 12:00
Linkul de acces: https://www.youtube.com/live/n8bTuTABV8A 

ȘEDINȚA PLENARĂ
Moderator: Georgeta STEPANOV, dr. hab., prof. univ., Prorector pentru activitate științifică

Deschiderea evenimentului:
Igor ȘAROV, dr., prof. univ., Rector, Universitatea de Stat din Moldova

Cuvânt de salut:

  • Dan PERCIUN, Ministru, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova
  • Valentina CHICU, Consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării, Președinția Republicii Moldova
  • Daniela ELENCIUC, Președinte, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare
  • Aurelia HANGANU, dr. hab., conf. univ., Director general, Agenția Națională de Cercetare și Dezvoltare
  • Pernille RIEKER, ReEngage Horizon Europe Project Coordinator, Norwegian Institute of International Affairs (NUPI), Oslo, Norway

Comunicări în plen:

  • Valentina CHICU, Consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul educației și cercetării, Președinția Republicii MoldovaImpactul strandardelor profesionale asupra calității predării și învățării/ The impact of professional standards on the quality of teaching and learning
  • Morten BØÅS & Mathilde GISKE & Pernille RIEKER, Norwegian Institute of International Affairs (NUPI), Oslo, Norway Theorising eu democracy support in an age of geopolitical contestation & war/ Teorizarea sprijinului democrației UE în o epocă de contestație geopolitică și război
  • Ionel MANGALAGIU, dr., prof., Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”, Iași, România Nitrogen heterocycles with antimicrobial and anticancer properties/ Heterocicluri de azot cu proprietăți antimicrobiene și anticancer

Lucrările în 27 ateliere structurate pe domenii de cercetare (4 secții) ale Conferinţei ştiinţifice naţionale cu participare internaţională ,,Integrare prin Cercetare şi Inovare” se vor desfășura în zilele de 7-8 noiembrie 2024, conform Programului detaliat, care îl puteți accesa AICI.

Vineri, 8 noiembrie 2024, evenimentul va finaliza cu totalizări ale activităților și va fi încheiat cu tradiționala GALA PERFORMANȚELOR ÎN CERCETARE 2024, desfășurată în Sala Senatului USM, între orele 12:00 – 14:00. 
GALA PERFORMANȚELOR ÎN CERCETARE 2024 va culmina cu un recital artistic, oferit de colectivele artistice ale Casei de cultură a USM.

 

Vom fi onorați de prezența Domniilor Voastre la aceste evenimente!

 

Comitetul organizatoric, 
Departamentul Cercetare și Inovare  al Universității de Stat din Moldova 
 

Categorie:
Cuvinte-cheie: