Noaptea cercetătorilor europeni – 2023

03.10.2023
Noaptea cercetătorilor europeni – 2023

Noaptea cercetătorilor europeni – o inițiativă a Uniunii Europene – este un eveniment organizat anual la sfârșitul lunii septembrie care are ca scop promovarea activității de cercetare-inovare și aducerea ei mai aproape de publicul larg. 

La 29 septembrie 2023, Institutul de Zoologie a participat la evenimentul organizat, ca și în anul trecut, în parcul Universității Tehnice a Moldovei din sectorul Râșcani. 

Institutul de Zoologie a surprins publicul cu piese din Muzeul Complexelor Faunistice Fosile al Institutului de Zoologie, colecții entomologice, de moluște acvatice, de moluște terestre. Pentru prima oară a fost expusă la un eveniment de popularizare a științei o colecție de cicade, alcătuită de dna Svetlana Grozdeva, cercetător științific în Laboratorul Entomologie, o colecție de dinți faringieni ai peștilor ciprinizi, alcătuită de cercetătorii Laboratorului Ihtiologie și Acvacultură. Vizitatorii au fost curioși să vadă  și o cultură vie de dafnii (crustacee mici planctonice), crescută de dna Liubovi Lebedenco, cercetător științific în Laboratorul Hidrobiologie și Ecotoxicologie.

Administrația Institutului de Zoologie aduce mulțumiri tuturor cercetătorilor care s-au implicat în pregătirea, transportarea materialelor expoziționale, dar și celor care le-au prezentat cu mult entuziasm, în special, dr. Elena Enciu (Laboratorul Entomologie), Viorica Pascari, dr. Veaceslav Sîtnic, dr. Vladislav Caldare (Laboratorul Vertebrate Terestre), Liubovi Lebedenco (Laboratorul Hidrobiologie și Ecotoxicologie), Rostislav Chelmenciuc (Laboratorul Ihtiologie și acvacultură).

Participarea Institutului de Zoologie la Noaptea cercetătorilor europeni a fost reflectată și în materialele publicate la: 

https://cercetare.usm.md/?p=4494 
https://asm.md/noaptea-cercetatorilor-europeni-editia-anului-2023-nu-are-importanta-cand-si-unde-se-cerceteaza
 

Text: Lucia Bilețchi

Foto: Lucia Bilețchi, Liubovi Lebedenco, Natalia Dibolscaia, Elena Enciu

 

Categorie:
Cuvinte-cheie: