ABOUT THE INSTITUTE OF ZOOLOGY

colectiv

PROFILUL DE ACREDITARE

Sistematica, evoluţia şi valorificarea sustenabilă a diversităţii lumii animale, monitoringul ecosistemelor acvatice şi terestre

Direcţia ştiinţifică de cercetare a institutului - Studierea organizării structural-funcţionale, dinamicii şi evoluţiei populaţiilor şi comunităţilor de animale, elaborarea căilor şi metodelor de protecţie şi valorificare raţională a lumii animale, se încadrează în 3 direcţii strategice ale activităţii din sfera ştiinţei şi inovării, aprobate prin hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 150 din 14.06.2013:

1) materiale, tehnologii şi produse inovative;

2) sănătate și biomedicină;

3) biotehnologie.

Oferta de cercetare a Institutului este racordată la stipulările legislative (Legea regnului animal Nr. 439 din 27.04.1995; Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat Nr. 1538 din 25.02.1998; Legea cu privire la Cartea Roşie a Republicii Moldova Nr. 325 din 15.12.2005; Legea cu privire la resursele naturale Nr. 1102 din 06.02.1997; Legea privind fondul piscicol, pescuitul şi piscicultura Nr. 149 din 08.06.2006) și cerinţele socio-economice stringente ale Republicii Moldova.